Ce bine arati astazi!

“- Ce bine arati astazi!

–  Multumesc! Asa arata o femeie fericita, implinita si increzatoare in sine…”

Fragment dintr-o conversatie care a trezit multe semne de intrebare in celalalt si a dus la multe interpretari posibile 🙂 Aici e despre mine, cu siguranta, dar la fel de bine poate fi despre oricare dintre noi.

blogNu spun ca arat ca o “femeie fericita, implinita si increzatoare in sine” degeaba, dar nici nu o spun pentru a ma lauda, pentru a epata, a face in sac altora sau mai stiu eu ce. Nu o spun pentru a demonstra cuiva cat de bine o duc eu sau pentru a ma convinge pe mine de cat de bine sunt. Si nici nu o spun pentru a marca momentul meu de “succes” (care poate fi real sau nu…depinde de unde privesti). Ar putea nici macar sa nu fie intrunite conditiile dictate de normele sociale (in cea mai mare parte) pentru a ma simti frumoasa, implinita si increzatoare in mine.

Asa ma simt astazi pentru ca astazi vreau sa experimentez. Pentru ca astazi imi dau voie sa ma joc cu mine. Cine e in masura sa decida pentru mine cand ma pot simti eu implinita si cand nu? Poate ca lucrurile care ma multumesc pe mine sunt diferite de ale altuia, si, la fel de bine, poate ca nici macar sa nu fie vorba de perceptiile diferite pe care le avem asupra aceluiasi lucru. Cine hotaraste ca dupa ce am facut “X” lucru sau am ajuns in “Y” punct pot cu adevarat sa ma simt implinita? Sau momentul potrivit pentru a putea simti, si mai mult decat atat, pentru a putea manifesta ceea ce simt?!?

Nu cred ca este cineva mai in masura ca mine pentru a alege cum sa ma simt si cand, si cum ar trebui sa imi traiesc viata, zi de zi. Eu vreau sa o fac astazi! Eu astazi, sunt o femeie implinita si increzatoare in mine, sunt fericita si nu imi este jena sa “afisez” asta la fiecare pas.

Vreau sa simt in corpul meu si pe pielea mea starea de multumire si gratitudine. Vreau sa respir zambet si sa inspir satisfactie. Vreau sa simt ca imi plutesc pasii pe pamant, dar ca niciun vant nu imi poate pleca fruntea. Astazi aleg sa fac toate astea pentru ca astazi pot sa ma joc. Pot juca ce rol vreau eu si sa ma simt extraordinar  de confortabil cu asta.

Pot, cu siguranta, sa si astept pana ce imi vor da permisiunea normele morale si sociale. Dar, cu ce folos? Este ca si cum as alerga dupa ceva care nici nu stiu cand vine si nici nu stiu cum ar trebui sa ma faca sa ma simt venirea “lui”.

Sunt fericita, implinita si increzatoare in mine. Si nu este o “mantra” de recitat in fiecare dimineata. La ce ma ajuta rostirea unor cuvinte daca eu nu le simt in mine ca fiind valabile si autentice? Nu! Astazi simt viata cum curge prin mine, simt multumire pentru ce am si las sufletul sa se joace si chipul sa imi rada. Vreau sa vad in jurul meu cat mai multi oameni care au curajul sa scoata ceva de valoare din interiorul lor, sa il “afiseze” si sa “arate bine”, si mai putini dintre cei care modifica ceea ce este in afara in speranta ca poate se schimba ceva si inauntru. Nu sunt eu in masura sa ii deturnez de la “telul lor” pe acestia din urma, nici nu caut sa critic sau sa zic ca nu functioneaza. Poate functioneaza pentru ei. Eu, cu siguranta stiu ca pentru mine nu are niciun efect si tocmai de aceea vreau sa experimentez altceva.

Eu simt, pentru ca mai apoi ceea ce simt sa imi modifice, cu voia mea, bineinteles, starea de spirit, atitudinea, luminozitatea, vorba, mersul…tot. Astazi ma simt o femeie fericita, implinita si increzatoare in mine. Astazi ma joc! Tu…ce astepti?

Cu drag,

Dana

Povestea fiecaruia…intre balaur si imparat

Cumva, multi dintre noi preferam sa stam acolo unde ne simtim confortabil, in zona noastra familiara. Nu stim ce este in afara a ceea ce noi cunoastem si ne este putin teama, nu neaparat sa iesim, nu de ceea ce am putea gasi dincolo, ci de faptul ca sentimentul acesta de siguranta si confort…de “cunoscut”, s-ar putea sa dispara. Oare ne mai putem face un alt lucru la fel de familiar sau, macar mai putem gasi poteca inapoi spre ceea ce am cunoscut odata?

Foto: Bogdan Florin H
Foto: Bogdan Florin H

Pentru a putea privi contextul trebuie sa putem iesi din el. Sa il putem vedea din afara. Cata vreme suntem prinsi in aceeasi poveste, suntem atat de captivati de emotiile pe care le traim incat nu ne permitem sa privim si celelalte lucruri implicate. Suntem atat de prinsi de, si in rol, incat nu vedem si rolurile jucate de cei din jurul nostru. Stim doar de bucatica noastra, rolul nostru, singurul pe care il cunoastem, pe care il putem juca astfel incat sa supravietuim povestii.

Cel mai bine este sa vedem imaginea in ansamblu, sa iesim din poveste si abia apoi sa ne hotaram daca vrem sa intram din nou si sa schimbam ceva sau ne este mai bine in afara ei. Poate ne place povestea, dar vrem sa schimbam rolul sau desfasurarea actiunii. Poate nu ne place si vrem sa scriem o alta. Cata vreme nu putem vedea ce este in neregula cu povestea din care tocmai am iesit, vom cauta inconstient, mereu una asemanatoare, dar vom da peste alte personaje.

Constientizeaza-ti rolul si schimba-ti povestea. Se vor schimba si celelalte personaje si, mai mult ca sigur, se va schimba si actiunea si deznodamantul.

Nu este usor sa iesi din ceva ce cunosti de atata vreme. Dar, sa fim seriosi! Cat de bine cunoastem de fapt? Pentru ca spunem ca il cunoastem si pe balaur si pe imparat, dar ii vedem doar din perspectiva noastra. Poate balaurul are o familie de protejat. Poate imparatul isi doreste ca feciorul lui sa fie motivat si puternic pentru a putea conduce imparatia si a putea face fata lumii basmelor.  Fiecare vine cu ceva in spate. Dar, fiind prinsi “in actiune”, nu ne mai dam voie sa vedem si ce sta in afara rolului nostru, in afara a ceea ce ne afecteaza strict si direct, pe noi insine.

Foto: Bogdan Florin H
Foto: Bogdan Florin H

Sa ne detasam putin, zic! Sa privim mai intai propriul rol, apoi pe ale celorlalti, apoi povestea si sa vedem ce simtim. Ce vrem sa facem mai departe? Ramanem aici unde poate ca putem prevedea deja finalul, ramanem in acelasi rol sperand ca se vor schimba celelalte personaje, iesim din rol si vedem ce se schimba la noi si la cei din jurul nostru sau pur si simplu parasim povestea si tragem o gura de aer proaspat in afara paginilor cartii.

Ce alege fiecare este propria lui responsabilitate. Dar, aceasta nu poate fi asumata pe deplin daca imaginea nu este privita in ansamblu si observate toate partile implicate, din cat mai multe unghiuri posibile.

Fiti responsabili cu si pentru voi insiva!

Cu drag, Dana…

Cum scapam de stres?

Stresul, boala secolului. Este stresul cu adevarat o boala sau ne este mai usor sa ne justificam propria dificultate in adaptarea la ritmul alert in care traim prin descrierea activitatilor zilnice ca fiind stresante? Exista stresul separat de noi? Traim stresul sau suntem stresul?

Pentru ca, in aceste conditii, tot ce avem de facut pentru a nu mai fi stresati, pentru a nu mai simti presiunea lucrurilor pe care le avem de indeplinit si a nu mai intalni persoane, situatii, joburi stresante este sa schimbam ceva la noi!

HR_Strange_But_True_Stressed_Out

As putea spune, ca oricine altcineva, ca ne trebuie o pauza si trebuie sa ne relaxam, sa ne odihnim pentru a reveni cu forte proaspete. Nu voi face asta! Pentru ca este si nu este adevarat in acelasi timp. Poate fi o solutie buna pentru cei care reusesc sa se detaseze de framantari, dar, chiar si asa, este una provizorie. Cu totii stim la ce ne intoarcem dupa weekend sau dupa concediu…la fuga, alergatura, agitatie, supraaglomeratie…deci stres.

Pentru cei care nici macar atunci nu se pot detasa este cu atat mai inutil.

dear-stress-lets-break-up

Am putea gasi in schimb placere in ceea ce facem. Usor de zis, greu de facut. Dar nu imposibil! Luam o situatie ipotetica, dar foarte cunoscuta: “Am un job si nu imi place. La servici ma pune seful sa indeplinesc tot felul de task-uri care poate depasesc fisa postului, care poate ca le consider a fi inutile sau pur si simplu nu imi place sa le fac. Colegii nu sunt tocmai in “top 5 persoane agreate si agreabile” si as prefera poate un alt gen de companie si relationare. In timpul ramas rezolv “X” si “Y” in drum spre casa si atunci cand ajung acasa in sfarsit, descopar ca vasele nu se spala singur, iar rufele nu au picioare sa iasa singure din masina de spalat si sa se aseze la uscat (ce bine ar fi!). Si asa s-a dus ziua pentru ca o noua zi asemanatoare sa inceapa maine.

Ce este de facut?

  1. In primul rand ne familiarizam cu “To Do List”-ul. Ce avem de rezolvat in ziua respectiva si nu suporta amanare si sa cautam in acelasi timp sa facem ceva si pentru sufletelul nostru, ceva care ne face placere, sa rezervam ceva timp si pentru noi. Fie ca este vorba de o cana de ceai, un masaj, o comedie pe care doream de mult sa o vedem si sa radem in hohote.
  2. Ne stabilim obiective cat mai mici, maruntele, si ne bucuram pe masura ce am reusit sa le realizam.
  3. Cum facem cu jobul? Il schimbam sau incepem sa acordam mai mare atentie beneficiilor pe care ni le aduce (de cele mai multe ori sunt materiale, insemnand venit asigurat lunar). O fi bine, o fi rau? Dar nimeni nu zice ca nu se poate si mai bine. Depinde de telurile pe care si le propune fiecare.
  4. In ceea ce facem acasa…pana la urma pentru cine facem? Eu recunosc ca vreau haine curate si vreau sa am alte vase curate din care sa mananc. Pana la urma, este vorba de confortul meu fizic si psihic si cum as putea-o privi ca pe o povara daca fac ceva pentru mine?!?
  5. Iar cu ceea ce nu este neaparat necesar, ce fac? Aleg sa fac totusi sau imi acord putin timp de calitate si mie? Cum ramane cu “eu sunt”? Nu ar fi mai bine sa apar si eu in peisajul zilei de astazi cu o importanta putin mai mare? Pe langa tot ce am de facut, eu sunt important, sunt cel mai important pentru mine. Rad, zambesc, glumesc, ma bucur, simt ca traiesc.

Si ar mai fi un lucru foarte util, ar fi bine sa putem sa punem limite, dar despre asta…cu alta ocazie.

1458481994-stress-quotes

Nu lasati stresul sa va conduca, nu asteptati bomboana mentolata drept recompensa la sfarsit de sapatamana. Faceti ceva pentru voi zi de zi, urmariti avantajele si beneficiile si luati-va singuri bombonelele pentru ca voi contati cel mai mult, mai ales pentru voi insiva.

Stresul este pana la urma o aglomerare de gandrui de insatisfactie. Eu sunt un gand in acest moment. Eu pot schimba gandul, prin urmare, eu sunt cea care ii permit stresului sa se instaleze sau nu.

Astazi NU! Astazi aleg sa fiu relaxata, destresata, senina si zambitoare! Poate se ia si la altii… 🙂

Cu ganduri bune,

Dana

Ai credinta?!?

Totul a pornit de la un film. Recomand cu caldura ca macar o data in viata sa vedeti “Do you believe?”. Pe cei mai reticenti din punct de vedere religios, ii sfatuiesc sa priveasca dincolo de simbolurile religioase si semnificatia lor.

17312280-mmmain

Pentru mine, filmul a fost ca o voce soptindu-mi de undeva de dupa umar ca lucrurile care se intampla au rostul lor si ca totul se indreapta intotdeauna spre mai bine.

M-am intrebat, de asemenea, ce inseamna credinta si ce inseamna sa ai credinta. Nu este tocmai un bun palpabil pe care sa il posezi. Mai degraba este ceva ce poti cultiva in interiorul tau si poti creste doar tu. Poate cumva sa ti-o dea altcineva? Cel mult poti sa te “increzi” in el/ea sau in ceva. Sa crezi in el…si atunci cat de corect spus este ca “ai credinta”? Mai repede simti credinta din tine. Bineinteles ca reactionam de cele mai multe ori sub impuls extern, dar asta nu face decat sa trezeasca ceva in interiorul nostru.

fnd_mc_doyoubelieve

Si daca aceasta “credinta” presupune ca eu sa simt, ce ar trebui sa simt mai exact? Nu cred ca este, nu stiu daca este un lucru perfect valabil pentru fiecare dintre noi. Eu simt siguranta, simt ca proprii mei pasi ma poarta acolo unde este mai bine pentru mine, pe drumul meu, fie ca reusesc sa constientizez fiecare pas sau nu.

Mi-ar fi mult mai greu sa numesc un obiect al credintei, un lucru, o fiinta spre care sa ma indrept, in care sa cred. Cred in tot si in ascelasi timp in nimic exterior mie. A nu se intelege ca eu sunt Dumnezeu! Cred doar ca ceea ce se manifesta in exteriorul meu se manifesta si in interior. Cred ca sunt o picatura in ocean si prezint toate proprietatile oceanului, dar nu sunt Oceanul. Modul in care imi traiesc viata si valorile mele creaza curentul care ma poarta dintr-o parte a oceanului in alta, de la suprafata spre adancuri si invers.

7965853926c445b9c09e98e3ac9fcaa1_large

Nu cred neaparat in cineva sau ceva, dar am invatat nici sa nu neg posibilitatea existentei a “ceva” mai mare ca tot oceanul sau dincolo de el. Cred ca eu pentru mine sunt viata si viata se manifesta prin mine.

Din punct de vedere psihologic, functionam ca o masina hibrid. Cand motorul termic, cu combustibil, functioneaza , cel electric doar ii da mai multa putere. Iar cand se opreste principalul, intervine electricul pt a sustine functionarea masinii. Protejam asa si motorul cu combustibil si ne si asiguram ca avem mai multa putere pentru a ne continua drumul. Economie de suferinta si eficienta crescuta in a parcurge drumul si a ajungr acolo unde ne dorim. Trebuie doar sa ne ajustam putin stilul de condus pentru a ne bucura din plin de experienta.

latest

Sa ne hranim cu ceea ce suntem in interior, sa conducem prudent si sa vedem unde ne poarta curentii!

Zi frumoasa tuturor,

Dana

De la suflet la suflet…

Am aflat recent de o poveste care exista de multa vreme, sub diverse forme, dar esenta ei ramane mereu aceeasi. Intr-un fel sau altul poate fi considerata o poveste terapeutica, o lectura scurta de seara, o lectie de invatat sau un subiect de impartasit la o cafea cu prietenii.

Eu ii voi spune “Povestea sufletelor”. Lecturare placuta!

Painting by Ivailo Nikolov

Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:

– Stiu cine sunt!

Si Dumnezeu a raspuns:

– Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?

Micul suflet a strigat :

– Eu sunt Lumina!

Dumnezeu a zambit cu drag:

– Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.

Micul Suflet era extrem de fericit; Tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.

– Uau !, spunea Micul Suflet, asta e grozav!

Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este.

Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :

– Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?

– Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu.

– Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.

– Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.

– Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.

– Asa deci ?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.

Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :

– Ar fi totusi un lucru.

– Ce? intreba Sufletelul.

– Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.

– Adica ?, intraba confuz, Micul Suflet.

– Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina?

– Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie.

Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :

– Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.

– Ce este intunericul ?, intreba Micul Suflet.

– Este ceea ce tu nu esti.

– Imi va fi frica de intuneric ?, intreba Micul Suflet.

– Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric .

– Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.

Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective :

– Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special.

– Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet.

– Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca ”special” nu inseamna “mai bun”. Toti sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special.

– Minunat !, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!

– Si poti sa incepi lucrul acesta, chiar acum! ,ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :

– In ce mod iti doresti tu sa fii special ?

– Nu inteleg. raspunse Micul Suflet.

– Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?

Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :

– Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.

– Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.

– Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti?

– O, da! e foarte special.

– Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator.

– Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.

Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.

– Ce anume ar trebui sa stiu ?, ofta Micul Suflet.

– Nu ai pe cine sa ierti.

– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.

– Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!

Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi.

– Atunci pe cine ai putea ierta ?, intreba Dumnezeu.

– Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.

Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.

Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.

– Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.

– Da ?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum?

– Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.

– Poti face tu acest lucru ?

– Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta.

– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine – care esti atat de usor, incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.

– Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot.

Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta.

– Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat.

– Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba :

– Ai avut dreptate inainte, sa stii.

– La ce te referi ?

– Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer.

– Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator!

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.

– Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine.

– Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri.

Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:

– Ce pot sa fac pentru tine ?

Sufletul cel Prietenos raspunse:

– Atunci cand te voi lovi si te voi izbi. in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat.

– Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.

– Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.

– Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar – sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.

Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui – chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu:

– Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri.

Neale Donald Walsch

Libertatea-suma de constrangeri asumate

Au existat momente cand am auzit foarte multe persoane in jurul meu dorindu-si cu ardoare sa traiasca “visul american”, sa fie liberi. Am auzit multi adolescenti care isi doreau sa ajunga cu pasi repezi la varsta majoratului pentru “libertate, frate”. Totusi, cati dintre adulti traiesc si se simt liberi? Ce inseamna pentru fiecare dintre noi libertatea?

Nu cumva este unul dintre acele lucruri spre care tanjim fara a-i fi simtit vreodata gustul? Cat de tare iti poti dori ceva fara sa il fi experimentat inainte? Credem cu putere in vorbele altora, alergam dupa ceva ce stim nici cum se simte, nici ce este si nici macar daca exista cu adevarat.

Este libertatea cu adevarat libertate? Sunt convinsa ca exista pareri dintre cele mai diverse si la fel sunt convinsa ca fiecare dintre noi poate intelege ceva total diferit prin libertate. Iar asta ma bucura nespus de mult. Ma bucura ca avem valori diferite, ca privim din unghiuri diferite si ca avem capacitatea de a rationa, de a forma o parere, opinie, idee, ipoteza.

Sunt curiasa, totusi, sa aflu cate ceva de la cei care chiar au trait-o sau inca o traiesc.

Din punctul meu de vedere, notiunea de libertate nu presupune altceva decat o suma de constrangeri asumate, alegeri care desi ne ingradesc pe de o parte,  ne fac sa ne simtim mai bine de partea cealalta, mai in controlul propriei noastre vieti. Pana la urma, la asta se rezuma “a fi liber”: “nu decid altii pentrtu mine”, “sunt creatorul propriei mele vieti”, “sunt liber sa fac ce vreau”. Suntem intradevar liberi sa facem tot ce dorim? Si daca da, cat de liberi? Exista sau nu o unitate de masura si pentru libertate?

Foto: http://www.rasunetul.ro

Se spune si cred ca nu fara rost, ca libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.

Cu toate asteaafirmatiile de mai sus creaza in mintea mea un soi de confuzie. Toate se rezuma la alegeri pe care le fac eu pentru mine. Pentru ca libertatea nu se refera la a face orice, ci la a putea face alece lucruri care imi aduc satisfactie. Cu siguranta ca pot face orice, dar aleg pentru mine ceva anume, dintre toate variantele posibile, ma rezum, ma limitez (ca sa sune mai frumos) la una singura. In contextul de fata ori cei care afirma ca sunt liberi se mint pe ei insisi, ori cei care aspira la libertate sunt prea blocati in taifunurile cotidiene pentru a isi da seama ca sunt deja liberi, fiind singurii in masura sa isi decida viata.

Asa cum exista nenumarate moduri in care putem privi un lucru, asa putem trata libertatea si din perspectiva notiunii de vacuitate: ea este si nu este in acelasi timp.

Va invit pe toti sa reflectati la aceasta tema si sa va bucurati de libertatea de a fi voi.

Cu  ganduri calde,

Dana

Fiti vant!

Astazi stateam de vorba cu o prietena tare draga mie, o persoana cu adevarat speciala, care mi-a intrat la suflet prin simplitate, naturalete si seninatate.

Discutia noastra, care a durat un masaj somatic si un drenaj limfatic 🙂 , a pornit de la “de ce”-uri si de la “cum se face ca…” si a juns la cateva exercitii superbe de imaginatie, la filozofari, vise si idealuri.

Astfel, m-a mai izbit o idee astazi. Spun ca m-a izbit pentru ca asa resimt momentele de “wow”, de “la asa ceva nu m-am gandit pana acum”. Nu spun ca este valabil pentru toata lumea, dar pentru noi, la momentul respectiv, a avut sens pentru o parte din realitatea in care traim.

Pentru ca nu am reusit sa identificam un punct zero, un inceput pentru tot ce exista pe aceasta lume, sau, mai precis, nicio teorie din cele existente nu ne-a satisfacut pe deplin, am mers pe firul imaginatiei si am pasit in ritm de dans pe tonalitatile pe care ni le-a dictat mintea si simtirea.

Nu ne-am lamurit referitor la cum am aparut pe aceasta lume, noi oamenii, dar am putut vedea sistemul din care facem parte (noi, prin ochii nostrii de copile incitate de subiect).

Cat de frumos ar fi sa ne vedem ca picaturi de apa… In acest context, viata noastra poate fi ca circuitul apei in apanatura. Picam din cer si ajungem pe pamant. Unii hranim plantele si vietatile, altii aducem inundatii si prapad. Unii ajungem in ape cristaline, altii in mari sarate si lacuri tulburi. Locul in care ajungem tine de alegerile pe care le facem in cadere, dar si de “forte” exterioare noua. Ne lasam purtati de vant sau ne incapatanam sa ajungem cu orice pret intr-un loc pe care noi il consideram a fi ideal (care poate fi cu adevarat sau nu).

Ne traim viata dupa cum ne-am hotarat-o pentru ca mai apoi sa ne evaporam. Ajungem din nou sus, formam nori si la momentul potrivit, printr-o confluenta de forte exterioare, condensam si ajungem din nou in circuit. Teoria este mult mai fezabila celor care cred in reincarnare sau in succesiunea lectiilor pe care le avem de invatatpana ce pasim in afara sistemului.

Intrebarea fiereasca ce a urmat a fost “cum iesim din sistem”. Ce facem si ce suntem daca nu mai suntem picaturi de apa?

Suntem vant, suntem vantul care poarta picaturile de apa, vantul care poarta curenti reci sau calzi de colo-colo, care aduce sau alunga norii. Urmatorul pas este sa fim vant!

Pentru toti cei carora le place sa viseze cu ochii deschisi, sa isi imagineze, sa simta, sa se bucure, sa creasca…fiti vant! Aceasta este urarea mea pentru voi astazi.

O zi mimunata sa aveti si multumesc, scumpa prietena!

Dana