Povestea fiecaruia…intre balaur si imparat

Cumva, multi dintre noi preferam sa stam acolo unde ne simtim confortabil, in zona noastra familiara. Nu stim ce este in afara a ceea ce noi cunoastem si ne este putin teama, nu neaparat sa iesim, nu de ceea ce am putea gasi dincolo, ci de faptul ca sentimentul acesta de siguranta si confort…de “cunoscut”, s-ar putea sa dispara. Oare ne mai putem face un alt lucru la fel de familiar sau, macar mai putem gasi poteca inapoi spre ceea ce am cunoscut odata?

Foto: Bogdan Florin H
Foto: Bogdan Florin H

Pentru a putea privi contextul trebuie sa putem iesi din el. Sa il putem vedea din afara. Cata vreme suntem prinsi in aceeasi poveste, suntem atat de captivati de emotiile pe care le traim incat nu ne permitem sa privim si celelalte lucruri implicate. Suntem atat de prinsi de, si in rol, incat nu vedem si rolurile jucate de cei din jurul nostru. Stim doar de bucatica noastra, rolul nostru, singurul pe care il cunoastem, pe care il putem juca astfel incat sa supravietuim povestii.

Cel mai bine este sa vedem imaginea in ansamblu, sa iesim din poveste si abia apoi sa ne hotaram daca vrem sa intram din nou si sa schimbam ceva sau ne este mai bine in afara ei. Poate ne place povestea, dar vrem sa schimbam rolul sau desfasurarea actiunii. Poate nu ne place si vrem sa scriem o alta. Cata vreme nu putem vedea ce este in neregula cu povestea din care tocmai am iesit, vom cauta inconstient, mereu una asemanatoare, dar vom da peste alte personaje.

Constientizeaza-ti rolul si schimba-ti povestea. Se vor schimba si celelalte personaje si, mai mult ca sigur, se va schimba si actiunea si deznodamantul.

Nu este usor sa iesi din ceva ce cunosti de atata vreme. Dar, sa fim seriosi! Cat de bine cunoastem de fapt? Pentru ca spunem ca il cunoastem si pe balaur si pe imparat, dar ii vedem doar din perspectiva noastra. Poate balaurul are o familie de protejat. Poate imparatul isi doreste ca feciorul lui sa fie motivat si puternic pentru a putea conduce imparatia si a putea face fata lumii basmelor.  Fiecare vine cu ceva in spate. Dar, fiind prinsi “in actiune”, nu ne mai dam voie sa vedem si ce sta in afara rolului nostru, in afara a ceea ce ne afecteaza strict si direct, pe noi insine.

Foto: Bogdan Florin H
Foto: Bogdan Florin H

Sa ne detasam putin, zic! Sa privim mai intai propriul rol, apoi pe ale celorlalti, apoi povestea si sa vedem ce simtim. Ce vrem sa facem mai departe? Ramanem aici unde poate ca putem prevedea deja finalul, ramanem in acelasi rol sperand ca se vor schimba celelalte personaje, iesim din rol si vedem ce se schimba la noi si la cei din jurul nostru sau pur si simplu parasim povestea si tragem o gura de aer proaspat in afara paginilor cartii.

Ce alege fiecare este propria lui responsabilitate. Dar, aceasta nu poate fi asumata pe deplin daca imaginea nu este privita in ansamblu si observate toate partile implicate, din cat mai multe unghiuri posibile.

Fiti responsabili cu si pentru voi insiva!

Cu drag, Dana…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s