Intre doua sine de tren…

Mica, plapanda, sifonata, diferita de toate celelalte, isi cauta un loc in lume. Un loc al ei, un loc in care sa isi poata trai fericita restul clipelor. Unde poate fi ocrotita, unde se poate simti protejata. Unde nimeni si nimic sa nu ii poata face rau. Unde sa nu ii fie teama de suierul trenului ce se apropie, nestiind daca de data asta o va mai cruta sau nu. Cauta un loc in care sa se poata deschide fara margini, sa poata zambi netemator, sa poata sa isi spuna apasarile si framantarile, indiferent cine o aude sau ce ar putea spune altii despre ea. Cauta sa isi gaseasca linistea.

Singura, ratacita la marginea caii ferate, tremura din toate petalele. Este cateodata batuta de vand, lovita de ploi si plecata la pamant de mizeriile din juru-i. Asteapta, odata cu apusul soarelui incheierea unui capitol. Isi inchide petalele venind parca in intampinarea noptii.

In fiecare dimineata, cu roua zilei simte ca renaste speranta in ea. Capata forta, capata incredere ca astazi va fi ceva diferit, ca astazi barierele lumii in care traieste se vor prabusi, ca radacinile se vor rupe si ca poate trece mai departe de limitele vietii sale. Spera in zorii fiecarei zile la o schimbare, la o sansa de evadare…asta o face sa zambeasca din nou la soare. Dar apare din nou seara si minunea nici de asta data nu a oprit pe la ea. Se pleaca de tristete, de dor, se gandeste la vant, la praf, la singuratate, la acelasi apus ce soseste necontenit zi de zi.

Astazi…a fost ceva diferit. Astazi roua i-a sters petalele de praful adunat ieri, i-a potolit setea si i-a starnit pofta de viata si de necunoscut. Astazi nu si-a mai dorit sa evadeze…astazi si-a dorit sa dea tot ce poate si ce are de dat mai bun din ea. Astazi nu a asteptat minunea…astazi s-a decis sa fie minunea mult asteptata.

S-a trezit cu speranta in suflet, cu forta in tulpina, si cu ambitia de a lupta,  nu pentru a rupe radacinile ci pentru a le intari, pentru a le creste. Vrea sa fie atinsa de vant…dar nu sa se lase plecata la pamant. Vrea sa se joace intre picaturile de ploaie…nu sa se lase inecata in ele. Vrea sa isi creeze o alta lume pentru ea. De acum inainte, pentru fiecare zi ramasa, se hotaraste sa se bucure de tot, sa se lase purtata de ganduri, de simtiri, de speranta, de lumina. Vrea sa se elibereze prin trairi de tot ceea ce o tine prinsa fizic.

Nu mai cauta un loc al ei…isi face locul ca fiind al ei. Nu mai cauta pe cineva care sa-i impartaseasca disperarea. In schimb, primeste alaturi de ea pe oricine vrea sa-i impartaseasca bucuria si entuziasmul. Nu mai cauta o lume diferita, ci se bucura ca este diferita in lume. Nu mai asteapta sa fie scoasa din banal…ci se ancoreaza si mai adanc in linistea din interiorul ei. Nu are petalele sifonate, doar mai multe umbre pe acelasi chip luminat de soare. Nu cauta sa fie admirata, ocrotita, protejata, izolata. Rolul si locul ei este acolo. Nu este singura…este singura care reuseste sa faca diferenta in acel timp, in acel loc, in acel peisaj. Nu degeaba nu a atins-o trenul pana acum…

Pentru prima data are curaj sa primeasca cu petalele larg deschise…inserarea.

Foto:https://paraiala.wordpress.com/2011/01/26/flori/#jp-carousel-451

“Povestea macului intre doua sine…”

Din categoria “Scrieri de demult” 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s