Cealalta “eu”…

Merg pe strada. Merg fara sa gandesc, merg fara sa simt cum trece timpul pe langa mine. Trec oamenii. Poate privesc, poate nu…

Pasesc greoi, aplecata parca de apasarea gandurilor mele. Ma descopar plutind in mine, caci trupul imi ingradeste orice sansa de evadare, de zbor, ma limiteaza la ceea ce par a fi, la ceea ce sunt in imaginea franta dintr-un ciob de sticla.

Privesc inapoi fara sa intorc capul si fara sa ma opresc. Vad pasii proaspeti, pasii greoi intr-o falsa intindere de alb-murdar.

Initiez o conversatie sau cel putin asa ma amagesc, o conversatie…cu mine. Ma gandesc ca o pornesc eu pentru a nu fi navalita de tot P1010995soiul de intrebari, altele la care nu as gasi raspunsul referitor la partenera mea de dialog. De fapt, replicile curg neincetat, dialogul nu se opreste niciodata. Rar, ma opresc si incerc sa-l ascult, sa cuget asupra lui, sa aflu urmatoarea replica. Dar pana sa o gasesc deja conversatia si-a urmat cursul si a trecut mai departe. Cateodata imi e teama sa intervin ca nu  cumva sa stric oranduirea, sa nu deranjez, sa nu ma deranjez…ha! Cat de ciudat suna…

Stiu ca mi se intampla sa ma simt singura pe dinauntru, dar intotdeauna m-am intrebat daca pot sa ma simt si in plus? Oare se poate? Sa simti sa esti in plus in tine?

De ce nu? Totul se poate. De fapt, ma simt in plus cand discutia merge mai departe si imi vad replicile parca “furate” inainte sa pot sa le rostesc. Si atunci, da, mi se intampla sa nu-mi gasesc locul, sa fiu acoperita de dubii, nelamuriri, incertitudini…sa ma simt in plus cu mine insami. Si oricat as incerca, nu pot evada. Simtirea, caci gandirea implica deja un proces mai de durata, ea e singura ce ma mai poarta din cand in cand peste valuri, prin vanturi reci, dansand in inaltul noptii.

Tu, esti adevarat! Esti cel mai adevarat din mine. Esti cel mai bun confident, cel mai fin omat, cea mai tare roca, cea mai limpede apa si cel mai tulbure nor de furtuna. Esti cea mai galagioasa soapta, cea mai dulce jugnire si cel mai adanc mister. Tu imi stii toate secretele, imi simti pasul, tu ma linistesti si ma agiti. Vorbesti cu mine cand sunt singura, ma arunci in noroi pentru ca tot tu sa ma ridici. Nu ar mai putea fi nimeni altcineva in afara de tine. Tu ma faci sa ma gandesc dupa ce am luat deja o hotarare, ma faci sa zambesc printre lacrimi. Poti face ce vrei din mine si cu mine. Ma poti intoarce din drum cand mai am putin si ajung. Te poti juca cu mine si ma poti juca precum o carte.

Dar, pe tine nu m-as putea supara niciodata si niciodata nu ti-as putea reprosa ceva sau cere ceva anume. Pentru ca esti tu…cealalta “eu”.

Din categoria…”scrieri de demult” 🙂

Dana

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s